Pentru ca biodeșeurile să parcurgă ciclul natural al descompunerii, iar procesul de compostare să ajungă în etapa finală în care este obținut compostul finit, referentul stației de compostare comunitară in situ organizează evenimentul de mutare a compostului. Comunitatea se adună pentru a muta compostul în cutia de maturare, folosind echipamente adecvate pentru a facilita procesul: prelată, lopeți, furci, bormașină etc. După transfer, compostul este lăsat la maturat, iar durata acestui proces variază în funcție de sezon și de stadiul de descompunere a materiei din cutia de aport.
Compostul maturat poate fi distribuit localnicilor sau utilizatorilor stației de compostare. Compostul este destinat utilizării în jardiniere, grădini, spații verzi, pentru îmbunătățirea solului, dar nu este destinat comercializării din motive practice și legale.
Atunci când compostul maturat este folosit pentru îmbogățirea solului din spații verzi, precum și ca amendament pentru solul din jardiniere sau grădini, este important ca acest lucru să se facă la momentul potrivit și într-o cantitate rezonabilă. În același timp, compostul nu va fi niciodată în exces, deoarece întotdeauna există nevoi pentru îmbunătățirea solului degradat din mediul urban.