Vino duminică alături de echipa ACADEMIA DE COMPOST ora 11:00 la prima stație de compostare comunitară lansată în iunie 2021 în București.
Sărbătorim prin muncă și ne bucurăm că rescriem împreună istoria orașelor, prin reducerea impactului negativ asupra naturii, prin compostare și regenerarea solului, prin reconectarea comunităților de proximitate, de la blocuri.

Unde: grădina de bloc, Str. Ludwig van Beethoven, nr. 2, sector 2, București, lângă Parc Cinema Floreasca
Când: duminică, 26 noiembrie,11-14:00

Ce facem împreună:

  • povestim despre cum funcționează compostarea comunitară locală și succesul proiectului de până acum
  • ce urmează să se întâmple în noul proiect Academia de Compost
  • cum poți și tu să amplasezi o asemenea stație în grădina ta de la bloc
  • schimbăm cutiile pentru o nouă imagine,
  • oferim compost maturat și îl punem la maturat pe cel colectat în cutia de aport
  • dăm startul campaniei de recrutare pentru primul coleg Referent pentru stația de compost de aici de la Floreasca
  • ne bucurăm de o mică gustare și ceai cald.

Pregătire necesară:

  • haine groase, bocanci, eventual mănuși grădinărit (ne vom murdări! 
  • apă / ceai la tine pentru hidratare
  • eveniment prietenos cu copiii și animalele, vă rugăm doar să aveți grijă de aceștia pentru a fi în siguranță pe toată durata evenimentului.

Te așteptăm cu bucurie pentru o reconectare 100% cu natura urbană și cu o comunitate dornică să schimbe orașul în bine!