#FAQ Experiența noastră în lucru cu autoritățile centrale și locale

Iată și cele mai importante informații care te pot ajuta să faci primii pași spre o compostare corectă atât în comunitatea de la bloc, școală sau instituție, cât și individual, dacă locuiești la casă. Citește ghidul nostru de compostare.

Primăria Municipiului Bucureşti a încheiat un parteneriat cu consorțiul Academia de Compost, pentru a sprijini extinderea compostării comunitare în toate sectoarele din capitală. Iată acordul de protocol cu PMB.

Parteneriatul cu PMB va da un semnal clar primăriilor și tuturor intituților publice de a permite cetățenilor din comunități locale instalarea de noi puncte de compostare într-un mod mai facil și mai rapid.

Ghidul pentru compostare a fost creat în colaborare cu PMB și este pus la dispoziție tuturor primăriilor de sector din București și din țară pentru a fi promovat în rândul cetățenilor cu scopul de a informa și educa publicul larg despre importanța colectării separate pentru compostare.
Citește ghidul nostru de compostare.

În iulie 2025 am semnat cu Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, protocolul de colaborare privind acțiuni de sensibilizare și informare a cetățenilor cu privire la îmbunătățirea calității spaților verzi și implicarea lor în gestionarea locală a deșeurilor nepericuloase compostabile la nivel individual și comunitar. Iată acordul de parteneriat cu ALPAB.

În aprilie 2025 am reușit obținerea susținerii PMB pentru semnarea unui acord cu Primăriei Sectorului 1 pentru promovara compostării comunitare locale.

În curând vom publica acodul semnat care stabilește cadrul general de înființare și funcționare a punctelor de compostare comunitară locală din sectorul 1.

Stația de compostare comunitară în grădina interioară a Blocului Liric a fost prima înființată în Sectorul 1, în ianuarie 2024 de către grupul de inițiativă Parc Cișmigiu cu ajutorul proiectului Între Vecini.

Au urmat puncte pentru comunitățile:
- Părinți de Cireșari
- Bucureștii noi și verzi
- Grădini Asumate.

Iată acordul de protocol care stabilește cadrul general de înființare și funcționare a punctelor de compostare comunitară locală din sectorul 2.

Vizitează harta să vezi care este punctul cel mai apropiat de tine. 

Stația de compostare comunitară de lângă Parc Cinema Floreasca este prima stație înființată în iunie 2021. 

ISTORIC:

In 2020 proiectul pilot “Food for the Earth composting communities for Climate” derulat de Urban Cultor SRL în parteneriat cu Asociația “Our Neighborhood Association for Sustainable Practices” din Bulgaria cu sprijinul Uniunii Europene prin EIT Climate-KIC, Ashoka, 4CF Strategic Foresight și Centre for Systems Solutions câștiga 5000 euro pentru implementare începând cu ianuarie 2021. 

Am contactat primăriile de sector pentru prezentarea proiectului și căutarea unui spațiu pentru implementare cu răspuns pozitiv din partea Primăria Sectorului 2 cu semnarea unui acord valabil un an.

În 2025 am reușit obținerea susținerii Primăriei Sectorului 2 prin semnarea unui acord general pentru promovara compostării comunitare locale.

Iată acordul de protocol care stabilește cadrul general de înființare și funcționare a punctelor de compostare comunitară locală din sectorul 2.

Vizitează harta să vezi care este punctul cel mai apropiat de tine. 

În sectorul 3 există cele 2 stații de compostare în grădinile de bloc în proiectul ROOTS al asociației Culturalis.

ISTORIC:

Octombrie 2022 - Asociația Culturalis încheie contractul de finanțare nerambursabilă nr. 172/18.10.2022 cu Fundația Comunitară București pentru un proiect cu o durată de minim un an în domeniul îmbunătățirii calității spațiului verde de cartier, proiectul ROOTS - Grădini urbane. Proiectul este o inițiativă de educație ecologică, grădinărit urban și compostare comunitară ce vizează amenajarea a două grădini de bloc, fiecare cu stație proprie de compostare, în sectorul 3, cu implicarea vecinilor și a autorităților locale.

Grădina din cartierul Titani – aprox. 100 mp, grădina blocului PM 54 din Str. Gh. Petrașcu 51, sector 3, București.

Gradina din cartierul Vitan – aprox. 150 mp, gradina blocului F2C din str Foisorului nr 6, sector 3, Bucuresti.

Noiembrie 2022 - Asociația Culturalis achiziționează două stații de compostare alcătuite din trei cutii de lemn fiecare de la Urban Cultor SRL și începe discuțiile cu asociațiile de proprietari ale celor două scări de bloc pentru semnarea acordului de amplasare a acestora pe spațiul verde aferent imobilelor

Decembrie 2022 - Asociația Culturalis semnează cu asociațiile de proprietari de la bl. PM 54 din Str. Gh. Petrașcu 51 și bl. F2C din str Foisorului nr 6, sector 3, București acordurile de implicare în proiectul ROOTS – Grădini urbane. Instalarea stațiilor și a accesoriilor se face cu titlu gratuit. Recepția stațiilor se face în baza unui proces verbal.

Decembrie 2022 - Echipa de proiect instalează și pune în funcțiune cele două stații de compostare în urma unui instructaj privind regulile de compostare în comunitate oferit vecinilor de la cele două scări de bloc.

Specificații stație de compostare și accesorii/unelte:
- 3 cutii lemn 80x80x100 cm
- 1 pancartă 90x35 cm cu reguli compostare
- 6x pancarte 25x20 cm pentru identificare cutii (resturi vegetale, uscături, maturare)
- sistem de pus lacăt cu cifru la (3 lacăte) – codul va fi ales de reprezentanții asociației de proprietari/persoana de contact
- 1 training pentru locatari – pentru prezentarea conceptului de compostare, regulilor de compostare de bloc, regulilor de siguranță și sistemului stabilit cu asociația de locatari.

Februarie 2023 - Asociația Culturalis înaintează către Primăria S3 o scrisoare de intenție privind încheierea unui acord de parteneriat pentru susținerea proiectului ,,ROOTS - Grădini urbane,, în vederea implementării și extinderii modelului în viitor.

Februarie - Octombrie 2023 - Discuții și negocieri privind termenii acordului de parteneriat dintre Asociația Culturalis și PS3 desfășurate cu reprezentanții Serviciul Politici, programe și gestionarea relațiilor cu comunitatea, Direcția dezvoltare durabilă și sustenabilitate urbană, Primăria Sector 3

Noiembrie 2023 - Consiliul Local al Sectorului 3 emite Hotărârea de aprobare a Protocolului de parteneriat între Sectorul 3 și Asociația Culturalis pentru perioada noiembrie 2023 - decembrie 2024 privind implementarea proiectului.

Decembrie 2023 - părțile încheie acordul de parteneriat ce are drept obiect:

- Promovarea educației ecologice – prin inițiative de educație non-formală și conștientizare privind compostarea și întreținerea spațiilor verzi de proximitate (ateliere, seminarii, webinarii etc).

- Amenajarea spațiilor verzi de proximitate – prin programe sau inițiative de accesibilizare a practicii compostării și susținere financiară și materială pentru amenajarea spațiilor verzi de proximitate/ grădini de bloc.

- Dezvoltarea și menținerea activității de compostare în cadrul rețelei din unitățile de învățământ – prin acțiuni ce demonstrează valoarea susținerii continue, a întreținerii și a promovării constante.

Descarcă acordul de protocol.

În 2021 primăvară un grup de cetățeni, parte a nucleului grupului de inițiativă ACȚIUNEA COMUNITARĂ TINERETULUI a contactat Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) pentru a se alătura ca partener într-un viitor proiect de grădinărit urban care implica și compostarea în spațiul muzeului Casa Memorială Tudor Arghezi, str. Mărțișor 26, sector 4.

- Am semnat un acord de parteneriat pentru proiectul de grădinărit comunitar în cadrul muzeului Casa Memorială Tudor Arghezi - livada din spate.

- Am menționat în acord ca va fi amplasată o stație de compostare comunitară, am pus în anexa inclusiv poziționarea schematică a stației în livada din spate, am detaliat cu caracteristici tehnice generale (dimensiuni, materiale).
- În vara anului 2023 la recomandările muzeului, am mutat stația de compostare într-o laterală a livezii.

Acordul trebuie semnat anual și necesită adăugarea și altor entități partnere preucum Fundația Comunitară București, Amurtel România, Facultatea de Horticultură București.

De menționat că spațiul aparține de Muzeul Național al Literaturii Române care primește fonduri de la PMB.

Descarcă aici model propunere acord parteneriat.

ISTORIC:

12/08/2021
Grupul de inițiativă civică Încotroverzi și Asociația pentru Consum Sustenabil solicită Primăriei Sectorului 5, prin intermediul unui consilier al unui vice-primar, sprijinul pentru implementarea unui proiect de compostare comunitară locală în Cotroceni, prin acordarea unui spațiu de 3 metri pătrați pentru amplasarea cutiilor de compostare. Descarcă solicitarea inițială aici.

12/10/2021-11/11/2021
Reluarea demersului, prin intermediul consilierului, pentru obținerea unui acord. După 6 insistențe în scris, suntem chemați la Primărie pentru a discuta despre proiect și pașii necesari pentru încheierea unui acord.

11/11/2021
Aflăm ce documentație este nevoie să pregătim, pentru ocuparea a 3 metri pătrați din spațiul public (suntem scutiți de documentele de la punctele 7, 8, 9, 10).
Inițial ni se comunică faptul că nu e necesar certificatul de atestare fiscală, apoi se revine, căci asociația are sediul social în sectorul 3, iar sectoarele nu comunică informațiile între ele.

11/11/2021 - 26/11/2021
Obținem certificatul de atestare fiscală, pe baza balanței de pe luna anterioară. Depunem toate documentele la Primărie în data de 27/11/2021.

13/12/2021
Primim și semnăm acordul de amplasare pentru lăzile de compostare. Suntem informați că, pentru că le vom instala anul următor, va trebui să semnăm și un act adițional.

12/01/2022
Suntem informați că trebuie să refacem acordul, pentru anul 2022, pentru care este nevoie de un certificat de atestare fiscală pentru luna decembrie 2021. Reușim să depunem documentele în data de 14 ianuarie 2022.

15/01/2022-20/01/2022
Instalăm cutiile de compostare pe locul agreat și semnăm un acord actualizat. În data de 20 ianuarie, plătim taxa calculată conform contractului, în valoare de 351 de lei pentru 6 luni

20/06/2022-28/08/2022
Reluăm discuțiile pentru prelungirea acordului cu 6 luni. O depunem în data de 12 iulie. În data de 28 iulie achităm la DITL taxa.

15/12/2022
Reluăm discuțiile pentru prelungirea acordului cu un an. Consilierul ne informează că expiră avizul și trebuie luate cutiile. Motivul supărării sunt niște reclamații formulate de un alt ONG din Cotroceni pentru o lucrare de amenajare a unui parc, aparent fără autorizații. Suntem direcționați către Primărie. Depunem o nouă cerere la Registratură în data de 16 decembrie.

29/12/2022
Mutăm cutiile în Grădina istorică din Grădina Botanică. În același timp, la Primărie ni se aproba prelungirea acordului, însă suntem informați despre asta abia în ianuarie 2023.

15/01/2023
Mutăm cutiile înapoi în spațiul inițial, aproape de locuințe, pe str. Romniceanu 17-21.

20/11/2023-20/12/2023
Depunem o cerere de prelungire a acordului, ni se aprobă în data de 06/12/2023. Suntem informați despre asta în data de 11/12/2023, depunem declarația de impunere la DITL și achităm o taxă de 865,05 lei pentru anul 2024.

Descarcă cel mai nou acord cu PS5 de aici.

Stația de compostare de la Apusului este în sectorul 6.

Ea se află în grădina de bloc a asociației de locatari din strada Ghirlandei nr. 5, bl. 46, scara 3, sector 6, București (în gradina din spatele scării 3). A fost înființată cu susținerea asociației ,,Între Vecini,, în anul 2023. 

 

Nu ai o stație de compostare în apropiere? 

Iată care sunt pașii pe care este necesar să îi faci pentru a înființa un nou punct de compostare pentru tine și comunitatea ta.